Keresés: gyermekek orvosi cikkekben - Children medical articles: Search box

2011. január 22., szombat

DRAGI COLEGI

DRAGI COLEGI !

MOTTO

Dacă se salvează viaţa unui singur copil datorită acestei lucrări, a meritat deja efortul depus.

Lucrarea mea cu titlul „PEDIATRIA ÎN SCHEME- se adresează în primul rând medicilor de familie ca un auxiliar în practică zilnică a cărui clientelă este reprezentată de copii în proporţie de aproximativ o treime. Editat în limba română cu 280 de pagini, cuprinse în 17 capitole, cu 409 de tabele sinoptice şi scheme. Lucrarea este ilustrat şi cu un material iconografic clinic şi radiologic în jur de 1000 de clişee radiologice şi poze caracteristice patologiei copilului.

Î-mi exprim speranţa în calitate de practician pediatru, că veţi accepta lucrarea mea cu atâtea bunăvoinţă, cu care am lucrat eu la redactarea ei, în interesul micilor noştri pacienţi.

Fiecare dintre noi am trăit emoţiile primilor paşi în practică medicală. Aceste emoţii datorită experienţei practice insuficient sedimentate, iar cele teoretice încă nesistematizate, dar şi cu surse de informare inoportune, chiar lipsite, pentru o situaţie creată de practică medicală curentă. Cu un stetoscop atârnat în gât, având la îndemână numai elementele milenare al practicii medicale (anamneza, examenul clinic obiectiv minuţios, spiritul de observare ,instinctul individual pentru această profesie nobilă, funcţionarea impecabilă a sistemului de analiză şi sinteză-respectiv gândirea medicală corectă) – chiar în absenţa unor mijloace de explorare sofisticate, ultramoderne – am formulat încet-încet diagnostice de certitudine sau chiar de fineţe. Fiind medic în timp de mulţi ani la o circumscripţie foarte grea, în totdeauna am fost şi am rămas solidar cu aceşti colegi fiindcă pe umerii lor apasă o responsabilitate imensă a luărilor de decizii de prima treaptă, şi pentru că în majoritatea cazurilor ei sunt primul sau ultimul refugiu al unei fiinţe umane suferindă.

Lucrarea mea se adresează în primul rând acestei categorii de colegi, oferind un sprijin modest intr-o disciplină greu abordabilă, ca asistenţa copilului bolnav. Consider că faţă de alte generaţii de medici, cea actuală suferă din cauza unor concepţii de formare, pregătire şi perfecţionare pediatrică neadecvate condiţiilor noastre sociale, implicând responsabilităţi profesionale şi mai mari colegilor.

Cu aceste gânduri am început să lucrez la redactarea acestei lucrări cu profil informaţional-documentar cu înregistrare electronică, ţinând cont şi de faptul că sunt condiţii reale de valorificare profesională, la nivelul unităţilor de bază. De altfel este prima lucrare de acest gen în ţară poate şi pe plan internaţional.

Literatura medicală actuală este extrem de „tufoasă”, greu abordabilă pentru un practician suprasolicitat. În lucrarea mea patologia copilului î-şi găseşte exprimarea prin scheme, respectiv tabele sinoptice, extrem de rapid accesibile (1-2 secunde) verificate în timp şi în practică. Permite o sintetizare ad-hoc a unor probleme de diagnostic şi tratament, având la îndemână pe un disc la orice cabinet sau unitate sanitară, dotat cu un calculator, şi personal cu cunoştinţe elementare de mânuire.

Pe lângă experienţă personală, schemele sunt preluate din literatura pediatrică, pe care am cuprins în timp de 53 de ani de practică şi numeroase studii clinice. Viziunea largă contemporană a disciplinei de pediatrie este subliniat de prezenţa unor nume sonore pe plan mondial (literatura germană clasică – ROMINGER, FEER, GLANTZMANN, KLEINSCHMIDT, MORO; şi cea actuală – DITTMAR, GRUNDLER, DICKOPF, H.EWERBECK; tratate din literatura franceză – ROBERT DEBRE, MARCEL LELONG, JEAN DUPUY, MALAFOSSE; literatura anglo-saxonă – J. CAFFEY, BARNATT, EINHORN, NELSON, MENKES, KEMPE, RUDOLPH H. NATHAN, KELALIS KING, SHIRKEY H. etc.; cele autohtone – A.RUSESCU, C.CONSTANTINESCU, PETRESCU-COMAN, G.GOLDIS, M.MAIORESCU, M.GEORMĂNEANU, V.POPESCU; maghiare – KERPEL FRONIUS ÖDÖN, GEGESI-KISS, BODA-DOMOKOS; lucrările mele ştiinţifice, publicate sau comunicate în ţară şi străinătate, cursurile şi schimburi de experienţă foarte numeroase, teza de doctorat etc. )

CD-ul cuprinde în jur de 409 de scheme şi tabele sinoptice, incluse în cele 17 capitole menţionate în INDEX.

Unele din scheme prezentate sunt etern valabile în patologia infantilă, formulate chiar de clasicii disciplinei de pediatrie, iar altele mai ales cele de explorare şi tratament necesită o reevaluare, revigorare în timp util.

Subliniez faptul că golurile inerente, trebuiesc complectate după preferinţe sau modele de gândire medicală individuală, experienţă profesională personală şi chiar de controverse din literatura de specialitate.

În condiţiile de înregistrare electronică sunt permise complectări de orice fel, dar consider totuşi, că numai în limitele bunului simţ medical şi veridicitatea ştiinţifică, creând astfel un capital însemnat de cunoştinţe care te pot însoţi în toată carieră medicală.

Capitolele cele mai importante a studiului clinic şi puericultură:

valuarea somato-psihică a copilului

- Anamneza - Examenul clinic obiectiv - Elaborarea diagnosticului

- Semiologie pediatrică practică

- Constante biologice

- Alimentaţia sugarului şi a copilului

- Patologia comună la copil

- Patologie de excepţie la copil

- Prevenirea erorilor de diagnostic în pediatrie

- Puericultură - Screening la sugar

- Vaccinologie – Contraindicaţii - Reacţii adverse

- Antibioticoterapie raţională

- Sindromatologia

- Vârsta optimă pentru intervenţii chirurgicale neurgente (cord, alte malf.)

- Deontologie profesională

ATLAS DE PEDIATRIE

„PEDIATRIA ÎN IMAGINI” serveşte ca un reper de vizualizarea unor aspecte din patologia copilului, mai ales pentru acei cari au darul să memorizeze trăirea unei observaţii vizuale. Acest capitol cuprinde aproximativ 550 de poze.

„IMAGINISTICĂ RADIOLOGICĂ” pe lângă prezentarea unor repere de semiologie radiologică şi 433 de clişee de filme radiologice sistematizate pe aparate.

„BLITZ DIAGNOSTIC ÎN PEDIATRIE

„BLITZ DIAGNOSTICUL ÎN PEDIATRIE-sau diagnostic la prima vedere am cuprins cu scopul împărtăşirii observaţiilor şi experienţa a numeroaselor somnităţi a pediatriei clasice. Capitolul cuprinde 403 de observaţii practice şi sesizabile la primul contact cu bolnavul.

AUTORUL

P:S. Toate aceste lucrări sunt cu tematică de diagnostic /un tot unitar/- şi am considerat util prezentare grupată pe –SITE-ul meu în sprijinul vizitatorilor.

www.dr.bauer bela.ro

#1 Dr.BauerBela

Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése