PATOLOGIA ABDOMINALĂ CRONICĂ LA COPIL.
Autor:
Dr. Bauer Adalbert
medic primar pediatru, doctor în medicină, SCM Caritas Medica
Durerile abdominale cronice ale copilului implică din punct de vedere clinic aspecte semiologice de un polimorfism impresionant, confruntând practicianul cu probleme dificile de diagnostic pozitiv şi deferenţial.
Pe plan etiopatogenic la originea acestei secvenţe clinice concură o multitudine de factori, instanţe morfologice şi mecanisme fiziopatologice pendente de un organ sau/şi un segment al tubului digestiv, dar ea poate reprezenta îmbolnăvirea simultană a mai multor organe sau zone de confluenţă a aparatului digestiv.
Achiziţii recente în gastroenterologia infantilă, ca tulburările secreţiei gastrice şi consecinţele stărilor dissecretorii asupra mucoasei gastrice, fazele subclinice şi preclinice ale bolii ulceroase, studiile de dinamică secretorie la copii rezultaţi din familii de ulceroşi, studii aprofundate asupra malformaţiilor digestive minore şi infecţiile latente, trenante, dezvoltate pe acest fond malformativ, pancreatitele cronice ale copilului, suferinţa sechelară a pancreasului exocrin în cadrul pancreatitelor catarale oligosimptomatice în cadrul bolii urliene, dissinergiile digestive la copil, repercursiunile corelative ale suferinţei unui organ digestiv solitar asupra altor organe abdominale, relaţiile fiziopatologice ale afecţiunilor digestive şi a complicaţiilor la vârsta de copil şi de adult, pun în discuţie probleme pasionante de patologie corelativă.
Lărgirea gamei de investigaţii paraclinice biochimice, enzimatice, endoscopice, endobioptice, examinările radiologice selective/examinarea radiologică simultană a tubului digestiv, duodenografia hipotonă cu tub sau fără tub, cu substanţe farmacodinamice de tip antrenyl sau codeină, perfecţionarea tehnicilor de ecografie, etc, reprezintă un sprijin real în vederea decelării cauzelor organice în suferinţa abdominală cronică a copilului.
Numărul impresionant de mare al copiilor suferinzi de dureri abdominale recidivante, cronice, conferă o actualitate deosebită a acestei probleme. Apare şi astăzi în practică pediatrică ca un fenomen depăşit şi nedorit, etichetarea durerilor abdominale cronice la copil ca verminoză intestinală (pentru care se aplică tratament cu antihelmintice de lungă durată, repetat, dar de multe ori nociv şi ineficace), colici abdominale Moro, apendicită cronică, etc.
Câţi copii suferinzi cu dureri abdominale cronice, recidivante nu au fost apendicectomizaţi, fără să fi rezolvat substratul patologic ?. Studiul histopatologic al apendicelui în apendicitele cronice operate justifică numai în 15-20 % intervenţia chirurgicală.
Consider că numai un studiu aprofundat şi minuţios al patologiei abdominale ne poate ajuta în faţa multitudini problemelor gastro-enterologiei infantile.
Copii cu afecţiuni abdminale cronice cu o simptomatologie care persistă peste 1-4 ani sau chiar mai mult, cu o etiologie neclarificată, cazuri care nu prezintă simptomatologie clinică alarmantă şi în consecinţă nu sunt internate în secţiile de spital, pendulează între unităţile ambulatorii ani de-a rândul. În asemenea situaţii se impune o investigaţie de profil gastro-enterologic cu explorare segmentară a tubului digestiv după cum urmează:
-segmentul cardio-gastro-esofago-frenic
-segmentul duodeno-veziculo-pancreatic
-segmentul ileo-cecal
-segmentul colo-ano-rectal
Bineînţeles că problema patologiei ficatului, aparatului urorenal, nu poate fi exclusă.
ISTORIC
De când Moro în anul 1913 a evocat la baza durerilor abdominale cronice a copilului cauze psihogene, diagnosticul acestor dureri recurente reprezintă tot mai des subiectul publicaţiilor în literatura peditarică. Fără să fie abandonată cercetarea în direcţia etiologiei psihogene a acestor dureri (care reprezintă o realitate mai ales la categoria copiilor sub vârsta de 5 ani) atenţia se îndreaptă spre studii privind decelarea cauzelor organice şi funcţionale ale acestora.
Conform crcetărilor efectuate dem autorii anglo-saxoni substratul organic al durerilor abdominale cronice este decelat într-un procentaj din ce în ce mai ridicat.
Apley evocă un procentaj de 20-30 % de participare organică, iar Marshall care analizează din punct de vedere chirurgical problema patologiei abdominale cronice a copilului se pronunţă în favoarea componentei organice în majoritatea cazurilor. Adepţii substratului organic al durerilor abdominale cronice afirmă că o serie de afecţiuni organice mai rare sau mai puţin cunoscute sunt rar sau deloc diagnosticate.
Întradevăr în urmă cu câţiva ani au fost necunoscute aspectele medico-chirurgicale ale unor afecţiuni la copii cum ar fi sindromul Zollinger-Ellison sau boala Menetrier. Alte afecţiuni ca pancreatitele cronice, gastro-enteropatia exudativă, limfangiectazia intestinală, reprezintă subiecte de cercetare numai în ultimele două decenii.
Se poate afirma deci că descoperirea sau recunoaşterea cauzelor organice ale durerilor abdominale cronice la copii creşte în mod vertiginos, în paralel cu dezvoltarea posibilităţilor de explorare clinico-radiologică şi biologică a aparatului digestiv.
Conform datelor din studiile mele, precum şi din datele din literatura de specialitate, am pornit dela considerentul că marea majoritate a cauzelor suferinţelor abdominale cronice aparţin aparatului digestiv şi a anexelor sale sau/şi a aparatului genito-uro-renal. Cauzele extraabdominale sunt mult mai rare decât cele anterior descrise.
Unitatea morfo-funcţională a celor două aparate, faptul că recunoaştem în mod unanim importanţa şi gravitatea afecţiunilor cronice ale celor două aparate, încă de la vârsta de copil mic, eventual cu repercursiuni pe toată viaţa, ne obligă la un studiu responsabil, minuţios şi competent, cunoscând şi folosind toate mijloacele paraclinice abordabile de noi.
Instituţionalizarea gastro-enterologiei, a urologiei şi a ginecologiei infantile, procese de maturizare în patologia pediatrică, pe lângă întărirea şi perfecţionarea ramurilor de chirurgie şi radiologie infantilă, vor face să dispară concepţiile şi atitudinile simpliste faţă de problematica bizară şi totuşi concretă a etiologiei durerilor abdominale cronice la copil.
CONCLUZII
1-Sindromul dureros abdominal cronic ca noţiune clinică trebue să fie înlocuită cu noţiunea de patologie abdominală cronică a copilului
2-Paralel cu introducerea investigaţiilor de performanţă creşte vertiginos procentual componenta organică a cauzelor durerilor abdominale cronice.
3-Abordarea etiologică şi clinică a suferinţei digestive să se facă pe baza conceptului segmentar cardio-gastro-esofago-frenic-duodeno-vesiculo-pancreatic-ileo-cecal şi colo-ano-rectal
4-Suferinţa abdominală cronică cu evoluţie de peste 3-4 ani în mod obligatoriu trebuie îndrumate la servicii de gastro-enterologie, urologie, ginecologie sau chirurgie infantilă
BIBLIOGRAFIE
1-APLEY.J.: “The child with recurrent abdominal pain”, Pediat.Clin.Nord.Amer. 14,63,1967
2-PALEY.J.: “The child with abdominal pain”, Scientific Publication.Oxford.England-1959
3-APLEY.J.: “Recurrent abdominal pain a survey of 1000 school children”, Arch.Dis.Child-33,165,1958
4-BONFILS.D.: “Aspects actuals des recherchez sur la phisiologie du Carrefour duodenal”, Rev.du pract Paris-23,1878-1888-1981
5-BRENEMAN.J: “Abdominal pain in children”, J.A.M.A.-127-691-1965
6-GREEN.M.: “Diagnosis and Tratament pscihogenic recurrent abdominal Pain”, Pediatrics 40,84-89,1967
7-GUTMAN.R.: “Les syndromes douleureuz de la region epigastrique”, Ediţia a V-a Editura DAIN Paris
8-JOLY.P.: ”Durerile abdominale la copil”, Concurs Medical-7017-7021,1972
9-BUCHTA.R.M.: “Zollinger-Ellison syndr-
#1 Dr.BauerBela
Nincsenek megjegyzések:
Megjegyzés küldése